Laptopul ZenBook Pro UX550 este un device portabil ce va putea fi folosit fără probleme.
Acest laptop are o mulţime de specificaţii de care ar trebui să ţineţi cont.Aceste specificaţii sunt realizate astfel încât să satisfacă nevoile oricărui tip de utilizator. ASUS ne-a obişnuit cu modelele adaptate oricărui utilizator. Această companie are în vedere atât utilizatorul care lucrează la birou, cât şi pe cel care foloseşte laptopul pentru a se distra.
Acest laptop ZenBook Pro UX550 este un laptop perfect pentru orice situaţie. Veţi constata că acesta poate fi adaptat nevoilor voastre, fiind exact ce aveţi nevoie, atât pentru munca la birou, cât şi pentru sesiunile de gaming. Editarea de conţinut video, cât şi rularea jocurilor nu vor fi o problemă pentru acest laptop. Compania optează pentru un model unibody, mărind doar foarte puţin dimensiunile faţă de dispozitivele ceva mai puţin performante.
Pe lateralele laptopului veţi găsi un port HDMI şi două porturi Thunderbolt 3 cu mufa USB Type-C. Cu toate că design-ul nu doreşte să iasă în evidenţă, singurul lucru care atrage atenţia este marginea şlefuită. Difuzoarele sunt situate de o parte şi de alta a tastaturii. Metoda de răcire este una din ce în ce mai des folosită şi anume, aerul este tras şi evacuat pe la balamaua care conectează display-ul de restul computerului.
Acest laptop este destul de compact peentru a fi cărat peste tot. Veţi vedea că el va putea fi folosit atât la birou, cât şi la cafeneaua preferată. Acest laptop este ideal pentru situaţiile în care trebuie să călătoriţi şi aveţi de lucru. Acumulatorul va oferi câteva ore bune de utilizare.
Dacă veţi opta pentru acest laptop, veţi vedea că aţi făcut o alegere foarte bună. Acesta vă va oferi tot ce aveţi nevoie pentru munca voastră sau pentru perioada în care doriţi să vă destindeţi.
Cei de la Emag au intotdeauna oferte bune la laptopuri: ASUS ZenBook Pro UX550VE-BN016R
Nici cei de la PcGarage nu sunt mai prejos: ZenBook Pro UX550VE
Alege Formula SWIFT!
Dacă eşti încă în dubii şi încă îţi mai pui întrebarea cum să aleg laptopul potrivit, mai am o soluţie pentru tine!
Descarcă chiar acum Formula SWIFT, este un ghid uşor de parcurs şi foarte detaliat, care îţi evidenţiază elementele distinctive pe care să le urmezi astfel încât să faci cea mai bună achiziţie.
Pe lângă ghid, primeşti şi alte câteva sfaturi şi tutoriale despre laptop-uri, care cu siguranţă îţi vor fi de folos după ce faci achiziţia.
Şi toată acestea sunt în continuare acoperite de Garanţia Design Sens.
Nu uita! Ghid + Tutoriale + Garanţie = Achiziţie fără griji.